O treime din vinul României se face în Vrancea. Cifră aridă, dar verificabilă: Cotești, Odobești și Panciu împreună acoperă peste 30 000 de hectare de viță, mai mult decât oricare alt județ din țară. Și totuși, dacă spui „vin românesc" oamenilor care nu beau profesional, ei vor pronunța Recaș, Murfatlar, Cotnari. Vrancea rămâne pe placa de mai jos a etichetei.
Motivul nu e calitatea — Tămâioasa albă de Cotești câștigă medalii la Decanter de un deceniu — ci faptul că vinul vrâncean s-a făcut multă vreme pentru consum în vrac, nu pentru imagine. Cramele aici sunt vechi, dar discrete. Le găsești când te oprești într-un sat la întâmplare, nu când cauți eveniment pe calendar.
Cum se face un weekend în care încap cinci
Sâmbătă dimineața. Pornești din Focșani la opt. Cinsprezece minute mai târziu ești în Cotești, la una dintre cele mai vechi crame ale județului. Familia care administrează podgoria de aici a primit înapoi terenul în 1991 — patru hectare din ce avusese bunicul. Astăzi sunt patruzeci.
Degustarea durează patruzeci de minute. Tămâioasă (sec, demisec), Galbenă, o Băbească Neagră tânără pentru contrast. La final, dacă ai noroc, gazda îți scoate o sticlă de vin de coniac vechi de cincisprezece ani. Nu îl vinde, dar îți povestește despre el.
Crama Pescobar — spumantele Panciului
Drumul spre Panciu ia cincizeci de minute. Trec o vale, două viaducte, un fel de pădure de prune. Crama Pescobar e ascunsă într-o curte. Spumantele se fac aici după metoda tradițională (a doua fermentare în sticlă), procedeu pe care doar zece producători din România îl mai folosesc. Diferența? Bulele sunt mai fine. Persistă în pahar trei minute, nu zece secunde ca la spumantele Charmat.
Vinul de podgorie nu se cumpără. Vinul de podgorie se mănâncă, cu pâine de casă, peste o discuție lungă. — Ion Cucu, viticultor din Cotești
Pauză de prânz: Hanul Lepșa
Dacă ai planificat bine, prânzul îl iei la Lepșa, după 45 de minute de mers spre munte. Hanul are masă lungă din scândură de fag, ciorbă de păstrăv de la pârâul Putnei, mititei cu muștar de Tecuci. Vin de la Crama Apcovin la pahar. O persoană iese cu 60 de lei, ai mai puțin de două ore de program.
Crama Odovitis — terasa cu vedere
Drumul spre Jariștea e cel mai frumos al weekend-ului. DN2L printre dealuri cu vie, opriri pentru fotografii la fiecare douăzeci de minute. Crama Odovitis e a familiei Odovitis de cinci generații. Terasa de degustare e pe acoperișul beciului — vezi colinele cât poți cu ochiul, până la coastele Munților Vrancei.
Aici degustarea se face cu mâncare. Ești servit cu mămăligă brânzată, brânză de burduf de Soveja, salam de Sibiu (al cărui producător e tot un viticultor din Jariștea). Vinurile: Fetească Albă, Pinot Gris, Cabernet Sauvignon. Toate seci, toate elegante.
Crama Beciu — cea mai veche cramă deschisă pentru vizitatori
La final, înainte de cină, mergi la Crama Beciu. E săpată în deal acum 140 de ani de un Achim — un nume care apare pe etichetele de azi. Coborî 22 de trepte de piatră, ești la zece grade Celsius constant, indiferent de anotimp. Lumânări, butoaie de stejar, sticle prăfuite la rafturile cele mai înalte. Vinurile sunt Achim, Apus, Strop de Grai, Diferit, X+Y. Toate au poveste, toate au nume care înseamnă ceva.
Crama Vincon — o instituție
Duminică dimineață, înainte să te întorci spre Focșani, oprești la Vincon. E o cramă industrială — mare, organizată, cu turism viticol bine pus la punct. Bibliotecă de vinuri vechi (vinuri din 1949, exact anul când s-a fondat crama). Vinuri exportate în patruzeci de țări. Tur ghidat 75 de minute, degustare de șase vinuri la final.
Ce duci acasă
Şase sticle. Una de Tămâioasă albă (de la Cotești). Una de spumante (de la Pescobar). Una de Fetească Albă (de la Odovitis). Una de Achim sau Apus (de la Beciu). Două sticle de la Vincon — una pentru tine, una pentru bunica. Asta dacă te-ai abținut. Dacă nu, optsprezece. Mașina înțelege.
Iar dacă vrei să faci totul mai bine data viitoare, salvezi itinerarul pe hartă, descarci offline, mergi din nou peste un an. Crame se mai deschid în Vrancea, dar nu se închid.
