Deși documentele o menționează încă de la sfârșitul secolului al XVI-lea, Cotești rămâne un teritoriu discret pe harta oenologică națională. Este una dintre cele mai vechi zone cu Denumire de Origine Controlată din România, dar paradoxal, turismul de masă a ocolit-o. Această izolare aparentă a conservat un ritm agricol autentic. Aici nu vezi autocare parcate la poarta cramelor, ci grupuri mici care discută direct cu proprietarii. Pământul argilos reține căldura soarelui de toamnă, creând un microclimat ideal pentru soiurile românești. În timp ce alte regiuni mizează pe volume industriale, la Cotești accentul cade pe loturi mici, culese manual, unde fiecare sticlă reflectă caracterul anului respectiv.
Sâmbătă: printre butuci și butoaie
Dimineața începe devreme pe colinele expuse spre sud-est. Roua încă stăruie pe frunzele aspre de viță, în timp ce nea Vasile, un localnic cu palmele bătătorite, leagă lăstarii tineri pe sârma a doua a spalierului. Îmi explică cum tăierea în verigă de rod limitează producția la sub opt tone pe hectar, asigurând o concentrare superioară a zaharurilor. Pământul este uscat la suprafață, dar rădăcinile adânci extrag mineralele necesare. Aerul miroase a pământ reavăn și a iarbă tăiată. Plimbarea printre rândurile perfect aliniate îți impune un ritm lent, departe de graba urbană.
Spre prânz, soarele încălzește piatra cramei unde are loc degustarea. Pe masa din lemn masiv stau aliniate trei sticle fără etichetă comercială. Proprietarul toarnă o Galbenă de Odobești vinificată sec, cu aciditate crocantă. Urmează o Băbească Neagră dintr-un an secetos, cu note clare de prune uscate și pământ. În colțul încăperii, un câine ciobănesc doarme netulburat pe podeaua rece. Conversația se leagă natural în jurul temperaturilor de fermentare și a drojdiilor sălbatice. Aici vinul nu este un simplu produs, ci un rezultat direct al vremii, al solului și al deciziilor luate în fracțiuni de secundă în timpul culesului.
Tămâioasa, paharul-cheie
Soiul emblematic al zonei rămâne Tămâioasa albă de Cotești. Spre deosebire de variantele greoaie din sudul țării, aici strugurele dezvoltă o eleganță rară datorită nopților răcoroase. În pahar, lichidul auriu eliberează arome clare de flori de tei, busuioc și fagure de miere. Aciditatea naturală echilibrează restul de zahăr, lăsând un postgust proaspăt, deloc clisos. O poți deschide ca aperitiv, pe o terasă umbrită de nuci, alături de felii subțiri de pepene galben. La fel de bine acompaniază un desert local simplu, precum o plăcintă cu brânză dulce și stafide, scoasă fierbinte din cuptorul de lut. Este un vin care cere timp și conversații așezate.
Aici nu forțăm via să ne dea mai mult decât poate duce. Vinul bun se face cu răbdare, foarfecă ascuțită și respect pentru pământ. — Costică Răducanu, viticultor în Cotești, generația a patra
Duminică: masa lungă la han
Prânzul de duminică se desfășoară la un han viticol din centrul comunei, o clădire cu cerdac larg de lemn. Meniul este scurt, bazat pe ingrediente din curțile oamenilor. Începem cu un păstrăv proaspăt, prăjit în mălai pe plită, acompaniat impecabil de un pahar de Galbenă de Odobești rece. Felul principal aduce pe masă sarmale fierte lent în oale de lut, servite cu mămăligă aburindă. Lângă ele, o Fetească Neagră sau o Băbească Neagră matură taie grăsimea cărnii de porc prin taninurile fine. Nu există grabă, iar chelnerul cunoaște povestea fiecărei sticle desfăcute la masă.
După-amiaza cere o plimbare pe drumurile de macadam care taie dealurile. Lumina de apus cade pieziș peste rândurile de viță, colorând frunzele în nuanțe de cupru și auriu, un moment perfect pentru câteva fotografii fără filtre. Aerul se răcește treptat. Înainte de plecare, portbagajul primește câteva suveniruri lichide direct de la sursă. Cumperi două sticle de Tămâioasă pentru mesele de sărbători și un vin roșu robust pentru serile de iarnă. Părăsești Coteștiul cu sentimentul că ai descoperit un ritm rural pe care orașul l-a uitat demult.
Trei reguli de asociere culinară
Regula de bază la Cotești este simplitatea. Un vin alb sec, cu aciditate ridicată, se potrivește perfect cu o plăcintă sărată cu brânză de burduf și mărar, coaptă pe vatră. Vinurile roșii locale, corpolente și condimentate, cer o friptură de porc la tavă, rumenită încet cu usturoi și cimbru, sau o porție zdravănă de pastramă de oaie. Pentru finalul mesei, Tămâioasa albă nu are nevoie de deserturi complicate. O pui alături de nuci proaspete, mere coapte cu scorțișoară sau o felie de cozonac de casă.
