Vârful Goru,
pe creastă.

Goru nu e cel mai înalt din Munții Vrancei — Lăcăuți îl întrece cu opt metri. Dar e cel mai privit. De sus, de la 1.785 m, vezi trei județe deodată, ai sub picioare două văi ale Putnei, și, în zilele bune, dincolo de creasta Penteleului, fâșii din Dobrogea care nu ar trebui să se vadă.

Traseul începe de la Tulnici, la 720 m. Primele trei ore sunt prin pădure de fag și brad — răcoare, marcaj roșu pe trunchiuri, izvor la kilometrul 4 (apa e bună). Apoi pădurea se subțiază și începe golul alpin. Aici e momentul în care, pentru prima oară, vezi creasta în față, iar dacă e ceață, momentul în care îți pui haina mai groasă.

„Goru nu te primește dacă te grăbești. Dar dacă urci încet, îți dă totul: răsărit, vânt, liniștea de care n-aveai habar că ai nevoie."

Noaptea o petreci la Cabana Zboina Neagră, la 1.620 m. Are paturi simple, sobă de teracotă, ciorbă de fasole cu costiță și plapumă din lână. Nu rezerva online — sună domnul Țugui la 0237 234 567, ediția 2026. A doua zi, în zori, pleci spre Goru. Două ore până sus, dar urci în întuneric ca să prinzi răsăritul. Întoarcerea în vale: 4 ore relaxate, pe jumătate alergi când pădurea redevine prietenoasă.